TOAMNA.

Alerg pe o banda alba de separare a contrasensurilor.In stanga si in dreapta mea masini trec,si,alergand,imi dau seama cum se uita soferii la mine.Imi vine sa urlu,sa fug departe de aici,undeva unde melancolia si absurditatea gandurilor mele sa nu ma gaseasca.Unde sa fug?O iau pe b-dul Dacia,trec prin Ioanid,si fug,fug de nu mai pot.Daca as fi pe bicicleta,as merge mai repede.Insa,vantul care imi zboara prin par,lacrimile care imi curg siroaie pe fata,gandurile care cuprind acum o noua persoana:zambet,ochi,chip,miros,tot imbinat cu melodia care rasuna in casti ma fac sa ma simt VIE.E frig.Sunt imbracata intr-o bluza cu maneci lungi,dar mi-e frig.Daca te-as suna,mi-ar fi mai bine.Dar nu ma pot opri din alergat.Ceva ma cheama.Fara sa fiu atenta unde,in ce diresti alerg,ma trezesc pe Jean-Louis Calderon.Ma opresc.Ah?Ce?Privesc cerul,alb,acoperit de nori...De ce?Respir greu de la alergat.Stiu de ce...continui insa sa alerg,privind in urma cu un zambet larg.Ah...Deci nu imi dau pace gandurile.Ajung inapoi in Ioanid.Ma intind pe asfaltul rece,si privesc cerul.Simt o atingere calda pe obrazul stang.O mana ma atinge incet,doi ochi ma privesc,un chip imi zambeste...
-Sunteti bine?ma intreaba o batranica.
-Huh?Ah,dasunt ok.Ma ridic rusinata de pe jos,si reflectez.Cine m-a atins?Fara sa caut raspuns,soarele imi zambeste larg printre norii grei.
"Ah,soarele.Doar el.Ai zambit?"Ma intreb in timp ce scot telefonul.Pe ecran imi apare numarul si apelez.Niciun raspuns.
Doarme.Huh?Si privesc soarle.Da,sigur,tu esti singurul care sta de veghe si priveste in timp ce doarme.Odata cu oftatul,lacrimile incep sa imi inunde iar fata.Alerg,alerg din nou,ca sa nu ma cuprinda iar melancolia.Si inca astept un raspuns.M-am confesat,ai aflat,si astept sa imi oferi o sansa.
Uite,e pentru prima oara cand urasc toamna,incepe liceul,si o sa fii departe de mine.Insa nu renunt,nu inca.